Să vedem acum, ce ne învaţă Leviticul cu privire la „tot ce se găseşte în ape”. Şi aici găsim două semne deosebitoare. Două lucruri trebuiau să aibă un peşte curat după lege, şi anume „aripile şi solzii”, care arătau o anumită destoinicie pentru locul în care avea să se mişte.
Dar mai este ceva. Eu cred că noi avem darul deosebit de a putea vedea în însuşirile fireşti cu care Dumnezeu a înzestrat făpturile ce trăiesc în ape, anumite însuşiri duhovniceşti ce ţin de viaţa creştină. Dacă peştelui îi trebuiesc „aripi” ca să se mişte în apă şi „solzi” ca să se împotrivească puterii ei, şi credinciosul are nevoie de această putere duhovnicească ce-l face în stare să meargă înainte prin lumea ce-l înconjoară şi, în acelaşi timp, să se împotrivească înrâuririi ei, să nu se lase pătruns de ea, să se ţină deoparte. Acestea sunt însuşiri de preţ. Aripile şi solzii sunt pline de înţeles pline de învăţământ pentru creştin. Ele ne înfăţişează două lucruri de care avem în deosebi nevoie: tăria duhovnicească de a înainta împotriva şuvoiului şi părerilor lumii, care ne înconjoară şi puterea de a ne pune la adăpost de înrâurirea ei. Una fără alta n-ar folosi la nimic. Este zadarnic să fim în stare să străbatem lumea, dacă nu suntem apăraţi împotriva înrâuririi lumii; şi chiar dacă am putea dovedi că suntem în stare să ne păzim de lume, totuşi, dacă n-avem puterea să înaintăm, greşim.
Toată purtarea unui creştin ar trebui să-l arate ca pe un călător şi străin pe acest pământ. Lozinca lui ar trebui să fie „înainte” mereu şi numai înainte. Oricare ar fi împrejurările în care se află, ochii lui trebuie să fie aţintiţi asupra unei locuinţe care nu ţine de lumea aceasta pieritoare. El este înzestrat, prin har, cu însuşirea duhovnicească de a merge înainte, de a trece cu tărie peste toate piedicile şi de a înfăptui dorinţele arzătoare ale unui suflet născut de sus. Şi tot croindu-şi cu hotărâre astfel drumul înainte, tot „silindu-şi trecerea până la cer”, trebuie să-şi păzească omul dinlăuntru înarmat peste tot şi închis cu grija pentru orice înrâurire din afară.
Fie să avem tot mai mult această nevoie de a înainta, aceste năzuinţe după cele de sus! Mai multă statornicie în sfinţenia sufletului, şi mai multă îndepărtare de această lume uşuratică. Cu drept cuvânt vom binecuvânta pe Domnul pentru cercetările noastre asupra umbrelor ceremoniale ale Leviticului, dacă, prin ele, vom fi aduşi să dorim cu mai multă înfocare aceste haruri, care, deşi zugrăvite atât de slab, ne sunt totuşi atât de trebuincioase.