Cât despre „târâtoare”, iată care era regula obişnuită: „Pe orice târâtoare care se târăşte pe pământ, s-o priviţi ca necurată; să nu se mănânce” (vers 41). Ce minunat lucru să te gândeşti la harul plin de bunăvoinţă al lui Dumnezeu! El putea să se coboare ca să dea îndrumări cu privire la târâtoare! El nu voia să-şi lase poporul nelămurit nici în cel mai neînsemnat lucru. Călăuza preotului cuprindea cele mai lămurite îndrumări pentru toate lucrurile. El voia ca poporul Său să se păstreze curat de orice întinăciune, de care s-ar fi putut întina prin atingerea lucrurilor necurate. Ei nu erau ai lor înşişi, şi deci nu trebuiau să se poarte după placul lor. Ei erau ai lui Dumnezeu; Numele Lui era chemat peste ei; ei erau socotiţi una cu El. Cuvântul Său trebuia să fie, în orice privinţă, îndrumătorul lor. În el trebuiau să înveţe să deosebească anume care dobitoace, păsări, peşti şi târâtoare erau curate. Cu privire la aceste lucruri, ei nu trebuiau să se bizuie pe gândurile lor, să pună în lucrare mintea lor, sau să se lase călăuziţi de închipuirile lor. Cuvântul lui Dumnezeu trebuia să le fie singura călăuză. Celelalte neamuri puteau să mănânce ce voiau; dar Israel se bucura de marea cinste de a nu mânca decât ce plăcea Domnului.
Totdeauna ar trebui, duhovniceşte vorbind, să se poată spune despre creştin:„Chiar când merge, se simte că are aripi”.
Poporul lui Dumnezeu trebuia să se ferească cu multă băgare de seamă nu numai de faptul de a mânca ce era necurat; dar până şi atingerea lui era oprită (vezi versetele 8, 24, 26-28, 31-41). Era cu neputinţă ca un mădular al Israelului lui Dumnezeu să atingă ceva necurat, fără să se facă şi el necurat. Acest adevăr este lămurit pe larg în lege şi în prooroci: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Pune preoţilor următoarea întrebare asupra Legii: „Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfinţită şi atinge cu haina lui pâine, bucate fierte, vin, untdelemn, sau o mâncare oarecare, lucrurile acestea vor fi sfinţite?” Preoţii au răspuns: „Nu”! Şi Hagai a zis: „Dacă se atinge cineva, spurcat prin atingerea de un trup mort de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare”? Preoţii au răspuns: „Vor fi spurcate” (Hagai 2:11-13). Dumnezeu voia ca poporul Său sa fie sfânt în toate privinţele” Ei nu trebuiau nici să mănânce, nici să se atingă de ceva necurat. „Să nu vă faceţi urâcioşi prin toate aceste târâtoare care se târăsc; să nu vă faceţi necuraţi prin ele, să nu vă spurcaţi prin ele!” Apoi urmează pricina puternică a acestei despărţiri straşnice.