Două principii divine merg mereu împreună: Unul este harul suveran – l-am admirat în lucrare în cap. 25. Celălalt este guvernarea, subiectul cap. 26. În timp ce, pe de o parte, Dumnezeu dă fără a pune condiţii, pe de altă parte are grijă ca fiecare să secere ceea ce a semănat. Domnul Se îngrijeşte să prevină poporul asupra consecinţelor comportării lor, în bine sau în rău, după faptele lor bune sau rele. Şi cum gândeşte întotdeauna bine, El începe nu cu ameninţări, ci cu promisiuni încurajatoare, descriind binecuvântările care vor izvorî pentru Israel ca urmare a umblării în ascultare. Desigur, acestea sunt binecuvântări pământeşti, spre deosebire de cele cereşti ale creştinului, care este „binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Hristos“ (Efeseni 1.3). Dar una dintre aceste promisiuni ale Domnului, de o valoare cu totul deosebită, este comună atât pentru poporul pământesc, cât şi pentru cel ceresc: cea din v. 12, pe care Pavel o citează corintenilor: „Eu voi umbla între voi şi voi fi Dumnezeul vostru şi voi veţi fi poporul Meu“. Aceasta implică aceeaşi responsabilitate atât pentru creştin cât şi pentru Israel: aceea de a fi complet despărţiţi de orice formă de idolatrie (v.1: comp. cu 2 Cor. 6.16).