Dumnezeu, care a dat omului Sabatul, Se îngrijeşte şi de creaţia Sa. La fiecare şapte ani, lucrul pământului trebuia întrerupt, pentru ca pământul să se poată odihni. Şi la fiecare şapte ori şapte ani, o dată la cincizeci de ani, în Israel trebuia să se audă trâmbiţa care vestea Anul Jubiliar, restaurarea tuturor lucrurilor. În consecinţă, nici o tranzacţie, nici o cumpărare a vreunei proprietăţi nu putea avea loc fără să se aibă în vedere data jubileului care urma şi de care trebuia să se ţină cont fără încetare. Dragi copii ai lui Dumnezeu, această trâmbiţă căreia toţi israeliţii – şi în special cei oprimaţi – îi aşteptau sunetul, nu ne face ea să ne gândim la cea din urmă trâmbiţă, cu al cărei sunet Domnul va coborî din cer pentru a-i aduna sus pe toţi cei care Îi aparţin? (1 Corinteni 15.52). Da, Domnul vine, să nu uităm aceasta! Să trăim în această perspectivă! Să dăm lucrurilor de pe pământ numai o valoare relativă. Ele au un caracter trecător: ne vom bucura de ele numai pentru un timp. Să ne fixăm privirile dincolo de acestea, asupra lucrurilor care nu se văd, dar care sunt eterne (2 Corinteni 4.18). Fie ca deciziile noastre, proiectele noastre, subiectele noastre de mulţumire ca şi cele de încercare să poată purta mereu în faţa ochilor noştri marca «provizoriu», pe care le-o conferă preafericita noastră speranţă!