Din punct de vedere istoric, în prezent ne aflăm în perioada care urmează Cincizecimii. Israel este lăsat deoparte, este perioada Bisericii, timp în care Domnul Isus adună „într-unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi“ (Ioan 11.52). Totuşi va veni şi ziua când tot Israelul va fi la rândul său strâns. După răpirea Bisericii, memorialul bucuriei sau „sărbătoarea trâmbiţelor“ (Numeri 29.1) va convoca poporul şi-l va uni din nou în ţara lui, pregătindu-l pentru marea smerire din cea de-a şasea sărbătoare: ziua Ispăşirii, căreia îi corespund ceremoniile din cap. 16. Israel, în mare nelinişte, va fi în aşteptarea Aceluia care acum este în Locul Preasfânt, ca să apară, împreună cu ai Săi, pentru mântuire (Evrei 9.28 vezi şi nota e: „Deosebit de venirea pentru păcat“), pentru eliberarea sa. Şi astfel ajungem la sărbătoarea corturilor, descrisă în detaliu în acest pasaj. Ea simbolizează domnia dreptăţii şi a păcii pe pământ, care este numită mileniul. Să numărăm de câte ori se repetă cuvintele „să nu faci nici o lucrare de slugă“. În măreţul plan al harului, care merge de la cruce la glorie, Dumnezeu Şi-a rezervat privilegiul de a face El Însuşi lucrarea. Omul şi eforturile lui nu sunt de nici un folos. Este o lucrare divină. Este „glorioasă şi măreaţă“ (Psalmul 111.3).