Dacă arderea-de-tot vorbeşte de mireasma plăcută a lui Hristos în moartea Lui, darul de mâncare corespunde perfecţiunii vieţii Lui ca om pe pământ. Într-adevăr, această jertfă nu cere sacrificarea unui animal, nici sânge, ci numai făină, untdelemn, tămâie şi sare. Umanitatea Domnului: bobul de grâu măcinat fin; născut şi botezat cu Duh Sfânt: frământat şi uns cu untdelemn; încercat prin suferinţă, fie văzută, fie ascunsă: focul sobei, al tigăii sau al cuptorului. Toate acestea au fost pentru Tatăl o mireasmă extrem de preţioasă. Credinciosul, oferindu-I lui Dumnezeu această viaţă perfectă a lui Isus, obţine din ea propria lui hrană. Să privim acest Om minunat în Evanghelii. Dependenţa Sa, răbdarea Sa, încrederea Sa în Dumnezeu, blândeţea Sa, înţelepciunea Sa, bunătatea Sa, dăruirea Sa care a rămas neschimbată în toate suferinţele Lui, iată câteva subiecte admirabile care vin în legătură cu darul de mâncare presărat cu tămâie. Este „ceva preasfânt“ (v.3, 10). Aluatul, imagine a păcatului, nu intra deloc, nici mierea, simbol al afecţiunilor omeneşti. În schimb, sarea separării pentru Dumnezeu, care împiedică degradarea, a marcat viaţa Domnului Isus şi nu trebuie să lipsească deloc nici din vieţile noastre (Marcu 9.50; Coloseni 4.6).