Evangheliile conţin multe parabole, deci povestiri cu un profund înţeles spiritual. Găsim aici una din puţinele parabole prezente pe paginile Vechiului Testament, despre care Jensen face următorul comentariu: Când Iotam a aflat despre încoronarea lui Abimelec, s-a suit în grabă pe Muntele Gherizim, în timp ce poporul era adunat în valea de la poalele muntelui. Din acel punct strategic avantajos, vocea lui a putut fi auzită în toată valea, drept care oamenii au ascultat cu atenţie ciudata parabolă rostită de el, Recurgând la metafora unei republici de pomi care şi-au ales un rege, Iotam a evidenţiat astfel purtarea Israelului. Apoi el i-a comparat pe Ghedeon şi pe fiii lui cu un măslin, un smochin şi o viţă de vie, fiecare dintre aceşti arbori refuzând cu înţelepciune să-şi părăsească locul de slujire şi rodnicie rânduit de Dumnezeu, doar pentru a domni peste ceilalţi pomi. Dar pe Abimelec l-a asemănat cu un spine, care, nu numai că a acceptat cu bucurie invitaţia de a fi rege peste ei, ci a ameninţat că va distruge cedrii Libanului dacă nu va fi ales rege.