În operaţiunea de cucerire a cetăţii Tebez (Tebeţ), Abimelec şi-a găsit înfrângerea. În timp ce ataca un turn în care se refugiaseră mulţi dintre locuitorii cetăţii, o femeie a aruncat o piatră de râşnită pe capul lui Abimelec. Fiind rănit grav, el l-a rugat pe unul din oamenii săi să-l ucidă, ca să nu se spună că a fost ucis de o femeie. Astfel spinele a fost mistuit, exact aşa cum prezisese Iotam.
Nu ştiu cum se face, dar de multe ori justiţia nu numai că îl pedepseşte pe cel vinovat, dar îi aplică o pedeapsă pe măsura fărădelegii comise. Abimelec îşi ucisese fraţii pe o piatră (v. 5), pentru ca la urmă să fie el însuşi omorât când o piatră a căzut peste capul lui trufaş. Cei ce trăiesc de pe urma violenţei vor şi muri de pe urma ei.