Debora a luat iniţiativa, chemându-l pe Barac şi ordonându-i să se angajeze în bătălie, după cum a poruncit Domnul. Dar în Evrei 11:32 Barac, şi nu Debora, primeşte elogii pentru credinţa de care a dat dovadă. Deşi iniţial a şovăit niţel, în cele din urmă a ascultat de Domnul prin credinţă, izbăvind Israelul. (Potrivit versiunii NIV, Hobab din versetul 11 ar trebui enumerat drept „cumnatul Lui Moise", nu socrul cum apare în traducerea NKJV.)
Barac s-a înfăţişat pe versantul de sud al Muntelui Tabor cu cei 10.000 de oşteni ai săi. Sisera a căzut în plasă. împreună cu carele sale, forţele conduse de el au traversat albia pârâului secat Chişon, la vadul situat la sud de Haroşet. Apoi ei au alergat spre sud-est, de-a lungul străvechiului drum ce duce la Taanach. Israeliţii din sud, din tribul Efraim, au pătruns în vale la Ienin (5:14) şi şi-au unit forţele cu cele conduse de Barac şi cu trupele sale din nord, în valea situată sub Taanach, la sud de Chişon. Debora a dat apoi semnalul de atac. Şi ce atac a fost! Infanterişti faţă în faţă cu care de război! La momentul critic a început să plouă, întregul ţinut transformându-se într-o mlaştină, drept care s-a creat o stare de confuzie pentru luptătorii lui Sisera, cu carele şi caii lor (5:4). Avantajul era acum de partea infanteriştilor, drept care Barac n-a zăbovit deloc, pornind imediat la atac. Izolat de oştenii săi, Sisera a luat-o la fugă. Iar oştenii săi, ne mai având conducător şi nefiind obişnuiţi să lupte corp la corp, au început retragerea. Ploile au continuat, transformând pârâul Chişon într-o viitură, aşa încât cei ce au scăpat de urmărirea israeliţilor au fost măturaţi de apele pârâului Chişon, când au încercat să-l traverseze pe la vadul Haroşet... [v. 10-16; cf. 5:20, 21].