C. Levitul şi concubina sa
Am ajuns în acest punct la o relatare a unei istorii de o corupţie morală incredibil de mare, a levitului şi a concubinei sale. Acest levit avea o concubină, ce provenea din Betleemul Iudeii. Ea l-a părăsit, revenind în ţinuturile ei unde trăia ca prostituată. El s-a dus în casa tatălui ei, pentru a o lua cu el, fiind omenit acolo zi de zi. De fiecare dată când încerca să-şi ia concubina, tatăl acesteia îl îndupleca să mai stea la ei, în cele din urmă, el a plecat de acolo, în seara celei de-a cincea zi, împreună cu slujitorul său, cu cei doi măgari ce purtau desagii, şi, desigur, cu concubina sa. Ziua era pe sfârşite când au ajuns la Iebus (adică Ierusalim), dar nu au înnoptat acolo, deoarece cetatea era locuită încă de iebusiţi. Iată observaţia lui George Williams în această privinţă: Ar fi fost mai bine ca levitul să înnopteze acolo, în mijlocul păgânilor, decât alături de copiii lui Dumnezeu, deoarece aceştia din urmă deveniseră mai ticăloşi decât cei dintâi.