După câtva timp, un levit care locuia la Betleem, printre membrii seminţiei lui Iuda, s-adus în ţinutul muntos al lui Efraim, în căutarea unui loc în care să se poată stabili. (Datoria lui era să fie angajat în slujba lui Iehova, fiind întreţinut din zeciuielile întregului popor. Dar întrucât legea nu se mai respecta, el a fost obligat să-şi caute singur o repartiţie.) Mica i-a oferit slujba de preot în familia sa. Deşi omul acesta era levit, nu provenea însă din familia lui Aaron şi. prin urmare, nu era eligibil să slujească în funcţia de preot. Totuşi Mica i-a oferit un salariu, alimentaţia şi îmbrăcămintea, levitul acceptând să slujească în aceste condiţii. Levitul ar fi trebuit să-l înfrunte pe Mica, arătându-i că toate aceste aranjamente erau contrare ordinii stabilite de Dumnezeu. În loc sa facă acest lucru, el a consimţit tacit, acceptând salariul şi celelalte beneficii oferite, în felul acesta cosându-şi gura ca să nu declare toate sfaturile lui Dumnezeu.
Termenul care descrie cel mai bine starea de lucruri din acest capitol este „confuzie". Banii - furaţi sunt folosiţi la confecţionarea unor idoli, după care se invocă numele Domnului pentru a-l binecuvânta pe hoţ (v.2); lăcaşuri individuale de închinare înlocuiesc cortul, unde trebuia să se facă serviciile; leviţi, alături de oameni de rând, sunt consacraţi ca preoţi; idolii sunt folosiţi în cadrul serviciilor de închinăciune la adresa lui Iehova. Şi, culmea e că Mica se aşteaptă totuşi ca Domnul să binecuvânteze toate acestea (v. 13)! Această stare de orbecăire izvora din inima omului (v. 6). Dacă s-ar fi respectat legea Lui Dumnezeu în acest timp din istoria Israelului, nici unul din aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat. „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se vede că duc la moarte" (Pro. 14:12), aşa cum vom observa în capitolul următor.