Când domnitorii filistenilor au organizat o mare petrecere, aducând jertfe dumnezeului lor Dagon, s-au gândit să-l scoată pe Samson din temniţă şi să-l afişeze ca motiv de laudă la ce a realizat zeul lor pentru ei. Totodată l-au obligat să-i distreze la acest ospăţ. În timpul ospăţului, Samson a cuprins amândoi stâlpii pe care se sprijinea templul, cerând ajutor de la Domnul. Apoi Samson s-a plecat cu toată puterea şi clădirea s-a prăbuşit peste filisteni, toţi oamenii de acolo pierzându-şi viaţa. Trista consemnare care se face în acest punct este că Samson a omorât mai mulţi la moartea sa decât în tot timpul vieţii sale.
Pentru că s-a unit cu filistenii de atâtea ori în viaţa sa, crezând că aceştia nu pot fi învinşi, Samson se găseşte acum printre filisteni la moartea sa, doar un cadavru printre dărâmăturile templului lui Dagon. Dar dacă nu s-ar fi unit cu ei, cu siguranţă ar fi avut parte de o moarte mai nobilă. Avem în faţă o învăţătură cât se poate de importantă, peste care nu avem voie să trecem cu uşurinţă. Când ne-am pierdut sfinţirea, adică separarea de lume, ne pierdem puterea şi, dacă nu ne oprim, riscăm să ne ruinăm viaţa. A ceda mădularele noastre, dându-le în slujba păcatului, înseamnă a ne distruge singuri. Trupul lai Samson a fost dus în teritoriul tribului Dan, unde a fost îngropat de rudele sale.