Acum urmează unul din momentele de glorie din cariera lui Samson. Când a fost scos afară, legal, Duhul Domnului a venit peste ei cu putere. Luând o falcă de măgar, a ucis o mie de filisteni. A dat locului respectiv denumirea de Ramat Lehi (înălţimile Fălcii, în textul marginal al NKJV). În versetul 16 avem (în limba engleză, n.tr.) un joc de cuvinte: "With the jawbone of an ass I have ass-assinated them," sau "With the jawbone of an ass I have pi led them in a mass/With the jawbone of an ass I have assailed assailants" (Mofratt).

Ne întrebăm de ce Domnul a găsit cu cale să dăruiască o biruinţă atât de mare prin intermediul unei arme atât de neconvenţionale. Lui Samson îi era interzis să se atingă de orice lucru necurat. Or, falca de măgar era negreşit parte dintr-un animal mort. Dar această armă neobişnuită a scos în evidenţă şi mai mult că a fost o victorie supranaturală, pe care a dăruit-o Dumnezeu prin mijloace umile. Este un exemplu în care vedem că Domnul permite să aibă loc situaţii excepţionale în timpuri de criză extremă, care în alte împrejurări nu ar fi permise.