3. Jurământul lui Iefta
Înainte de a pomi la luptă, Iefta a făcut un jurământ nechibzuit, potrivit căruia va consacra Domnului tot ce-i va ieşi în cale ca să-l întâmpine la uşă, dacă se va întoarce acasă biruitor. Domnul i-a dăruit izbândă asupra amoniţilor iar când s-a întors acasă cine l-a întâmpinat dacă nu chiar fiica sa. În consecinţă, Iefta a adus-o jertfă Domnului.
Există o sumedenie de dezacorduri cu privire la ce anume i-a făcut Iefta fiicei sale. Conform uneia dintre opinii, el a omorât-o, aducând-o ca jertfă arsă de tot Domnului. Este probabil sensul cel mai evident care se desprinde din textul biblic, cu toate că ideea jertfei umane este respingătoare şi niciodată nu a fost aprobată de Dumnezeu (Deuteronom 18:9-14). Numai animalele puteau fi sacrificate, fiinţele omeneşti fiind dedicate (sau consacrate), iar apoi răscumpărate cu bani (Exod 13:12, 13; Levitic 27:1-8).
Cealaltă părere, foarte răspândită, este că Iefta şi-a consacrat fiica obligând-o să rămână fecioară perpetuă în slujba lui Iehova. Cei care susţin acest punct de vedere afirmă că jurământul lui Iefta a fost formulat în sensul că orice îi va ieşi pe uşile casei sale „va fi negreşit al Domnului sau îl voi aduce ca jertfă de ardere de tot" (v. 31). Ideea unei perpetue feciorii este susţinută puternic de versetele 37-39. În orice caz, învăţătura care se desprinde de aici este că nu trebuie să facem promisiuni cu uşurinţă.