Iefta se credea obligat să-I plătească Domnului, prin intermediul unui sacrificiu, victoria sa asupra fiilor lui Amon. Ce puţin Îl cunoaşte pe Dumnezeu! El Îşi găseşte plăcerea în a-i binecuvânta pe ai Săi fără să aştepte altceva decât dragostea lor. Salvarea Lui este fără plată.Se poate remarca nebunia promisiunii pe care o face Iefta. Dumnezeu ne lasă uneori să purtăm răspunderea lucrurilor asupra cărora am decis sub puterea impulsului! Să veghem deci îndeaproape asupra cuvintelor noastre, pentru că promisiunile făcute cu uşurătate pot avea grave consecinţe (Proverbe 20.25)!Dacă lui Iefta îi lipsea, pentru moment, credinţa, ea străluceşte acum la fiica lui. Supunerea ei − „singurul copil“, „unic“, îndrăgit de tatăl − ne duce cu gândul la cea a Domnului Isus (Ioan 8.29). Ea nu pune mare preţ pe propria viaţă şi se bucură de victoria pe care Domnul o dăduse lui Israel. Este ascultătoare chiar până la moarte, din dragoste pentru Domnul, pentru tatăl şi pentru poporul ei. În aceasta este o emoţionantă imagine a lui Hristos, cu toate că rămâne foarte departe de Cel pe care Îl reprezintă.Dacă fiica lui Iefta merita să fie celebrată an de an, infinit mai vrednic este Domnul nostru Isus să fie preamărit de aici de jos şi pentru toată eternitatea.