Prima acţiune întreprinsă de Iefta a fost să trimită soli la regele fiilor lui Amon, pentru a-i da prilejul să explice de ce îi asuprea pe israeliţi. Regele s-a plâns că Israel ar fi luat cu forţa o parte din teritoriile sale când naţiunea Israel s-a strămutat în Canaan, venind din Egipt. Iefta a explicat limpede că acest lucru nu era adevărat. Domnul îi instruise explicit pe oamenii Săi să nu se amestece în nici un fel cu edomiţii (Deuteronom 2:4, 5), moabiţii (Deuteronom 2:9) sau cu amoniţii (Deuteronom 2:19) - toţi aceştia fiind rude îndepărtate ale evreilor. Prin urmare, israeliţii au ocolit ţara Edom şi ţara Moab. Dar când au ajuns la graniţa teritoriului amoniţilor, aceştia fuseseră deja cuceriţi de amoriţi, al căror rege era Sihon. Israel a luat în stăpânire pământul acestuia, înfrângându-i pe amoriţi.
Când regele fiilor Lui Amon a refuzat să-şi retragă pretenţia teritorială, Iefta a început pregătirile de război.