A treia apostazie din Vechiul Testament pe care o aminteşte Iuda este aceea a Sodomei şi Gomorei şi a cetăţilor din jurul lor (Geneza 18:16-19:29). Cuvintele introductive Tot aşa arată că păcatul Sodomei a avut trăsături în comun cu cel comis de îngeri. A fost o imoralitate grosolană, cu totul şi cu totul împotriva firii, o urâciune înaintea lui Dumnezeu.
Păcatul concret de perversiune este discutat de Pavel la Romani: „căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi făptuind lucruri ruşinoase şi primind în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor” (Romani 1:26b, 27). Bărbaţii din Sodoma, Gomora, Adma şi Ţeboim au fost cu totul dedaţi la homosexualitate. Păcatul respectiv este descris aici cu cuvintele: au umblat după trup străin, aceasta însemnând că este complet contrar ordinii naturale lăsate de Dumnezeu.
Să fie oare o simplă coincidenţă faptul că mulţi apostaţi din vremea noastră se situează în fruntea curentului celor care iau apărarea în public homosexualităţii, organizând campanii de sprijin, pentru ca ea să fie legalizată, atâta timp cât actul este comis între adulţi consimţitori?
Pentru toţi aceşti libertini cetăţile Sodoma şi Gomora sunt date ca exemplu de suferinţă a pedepsei focului veşnic. Ultima sintagmă: focul veşnic nu poate însemna că focul care a distrus cetăţile nelegiuite ar fi etern, ci, mai degrabă, că în efectul extraordinar de profund al forţei pe care o va avea, el înfăţişează pedeapsa veşnică de care vor avea parte toţi rebelii.