Nu există nici cea mai mică îndoială cu privire la atitudinea lui Dumnezeu faţă de aceşti apostaţi, pe care El a revelat-o, nu o dată, în Vechiul Testament. Iuda vrea acum să le reamintească cititorilor săi de trei asemenea exemple: israeliţii necredincioşi, îngerii care au păcătuit şi locuitorii Sodomei şi Gomorei.
Primul exemplu este cel al Israelului în pustie: Domnul, după ce a scos un popor din ţara Egiptului, pe urmă a nimicit pe cei care n-au crezut (vezi Numeri 13,14;1Corinteni 10:5-10). Dumnezeu făgăduise poporului Israel ţara Canaanului. În făgăduinţa aceea s-a aflat toată învrednicirea de care au avut trebuinţă. Dar ei au acceptat veştile rele aduse de iscoade la Cadeş şi s-au răzvrătit împotriva Domnului. În consecinţă, toţi bărbaţii aceia care aveau de la douăzeci de ani în sus când au părăsit Egiptul au pierit în pustie, cu excepţia lui Caleb şi Iosua (vezi Evrei 3:16-19).