Iuda îşi încheie epistola cu o minunată benedicţie. Este atribuirea de lauda şi închinare Celuia care poate. El poate să mântuiască (Evrei 7:25), poate să ne întărească (Romani 16:25), poate să ne ajute (Evrei 2:18), poate să supună (Filipeni 3:21) - şi aici El poate să ne (textul majoritar conţine varianta „pe ei" în loc de "pe voi", însemnând cei ce păcătuiesc din versetele anterioare, pe care creştinii duhovniceşti încearcă să-i salveze)
păzească de poticnire. Această făgăduinţă din urmă este deosebit de nimerită pentru timpurile în care trăim, înconjuraţi de apostazia la care s-a referit Iuda,
Dar făgăduinţa nu se opreşte aici. El poate să ne facă să stăm fără vină în prezenţa slavei Sale cu bucurie nespus de mare. Este uluitor! Când ne gândim ce eram cândva - morţi prin păcatele şi fărădelegile noastre; când ne gândim ce suntem - slujitori sărmani, slabi şi greşelnici; şi când ne gândim că într-o zi vom sta absolut fără vină în Sala Tronului universului, bucurându-ne cu bucurie nespus de mare - o, ce har este acesta!