Acum Iuda trece de la apostaţi la rolul credincioşilor în mijlocul acestor păstori tocmiţi. Mai întâi ei le aminteşte că au fost preveniţi cu privire la pericolul acesta care va veni. Apoi îi încurajează să se menţină într-o stare de tărie spirituală. În fine, îi sfătuieşte să dea dovadă de discernământ când îi slujesc pe cei ce au fost victimizaţi de apostaţi.

Apostolii preziseseră că vor veni învăţători falşi, aşa cum se poate vedea din slujba lui Pavel (Fapte 20:29,30;1Timotei 4:1-5;2Timotei 3:1-9); a lui Petru (2Petru 2:1-22;3:1-4); şi a lui Ioan (1Ioan 2:18,19).