În continuare Iuda alege cinci exemple din lumea naturii, pentru a înfăţişa caracterul şi destinul apostaţilor. Moffatt spune că „cerul, pământul şi marea sunt răscolite pentru a se găsi ilustraţii adecvate pentru a descrie caracterul acestor oameni."
Ei sunt stânci ascunse la mesele... de dragoste (ei numeau această masă a dragostei „agapă", textual; „dragoste") organizate de creştinii primari în legătură cu Cina Domnului. Ei nu se tem nici de Dumnezeu, nici de oameni, şi au grijă mai degrabă de ei, decât de turmă. Ei îi ademenesc pe alţii, ca să le profaneze credinţa.
Sunt nori fără apă, părând a promite înviorare pentru pământul uscat de arşiţă, dar mai apoi fiind purtaţi înainte (cea mai bună variantă este „purtat" sau „dus înainte" ca în textele cele mai vechi şi în majoritatea manuscriselor (textul majoritar). Varianta din TR, KJV şi NKJV („carried about") nu are un suport puternic) de vânturi, lăsând în urma lor dezamăgiri şi deziluzii.
Sunt pomi tomnatici, despuiaţi de frunze şi de rod.
De două ori morţi ar putea fi o formă intensivă, care exprimă că sunt morţi de-a binelea - sau ar putea însemna că sunt morţi atât în rădăcina lor, cât şi în ramuri.
De asemenea sunt dezrădăcinaţi, ca şi când ar fi smulşi din rădăcini de un vânt puternic, ne mai lăsând în urma lor nici măcar un ciot din care să mai poată încolţi şi creşte în viitor viaţa.