O usturătoare condamnare este rostită la adresa lor. Vai de ei! Datorită inimii lor încăpăţânate şi nepocăite, ei îşi rezervă un val de mânie ce se va revărsa împotriva lor în Ziua mâniei şi revelaţiei judecăţii drepte a lui Dumnezeu (Romani 2:5).

Cariera lor este descrisa ca o cădere vertiginoasă cu viteză tot mai mare. Mai întâi, au urmat calea lui Cain. Apoi s-au aruncat cu lăcomie în rătăcirea lui Balaam şi, în fine, au pierit în răscoala lui Core. Rătăcirea şi apostazia nu sunt statice. Ele îi conduc pe oameni cu grămada spre prăpastie, aruncându-i în abis, la pierzare.

Calea lui Cain este, în principal, respingerea mântuirii prin sângele unui animal de jertfă (Geneza 4). Este încercarea de a-L îmbuna pe Dumnezeu prin eforturi omeneşti. C. H. Mackintosh a spus: „Este respins remediul lui Dumnezeu de curăţire, acesta fiind înlocuit cu efortul omului de ameliorare. Aceasta este «calea lui Cain»".

Dar, desigur, bizuirea pe efortul omenesc conduce la urârea harului şi a obiectelor harului. Şi ura aceea va conduce, în cele din urmă, la acte de persecuţie ba chiar la ucidere (1Ioan 3:15).

Rătăcirea lui Balaam este dorinţa de îmbogăţire prin transformarea slujirii lui Dumnezeu într-o afacere. Balaam a pretins că este un profet al lui Dumnezeu, dar a fost lacom şi dispus să-şi prostitueze darul profetic în schimbul unor bani (Numeri 22-24). De cinci ori Balac l-a plătit ca să blesteme Israelul şi Balaam a fost mai mult decât dispus să facă acest lucru, dar a fost reţinut de Dumnezeu. Multe din lucrurile spuse de el au fost adevărate şi frumoase, dar în pofida acestui fapt, el a fost un profet „tocmit". El n-a putut să-i blesteme pe israeliţi, dar în cele din urmă a reuşit să-i ademenească să păcătuiască cu fiicele lui Moab (Numeri 25:1-5).

Asemenea lui Balaam, învăţătorii falşi din vremea noastră sunt suavi şi convingători. Ei nu duc lipsă de cuvinte meşteşugite, prin care însă suprimă adevărul pentru a-şi înmulţi veniturile. Punctul principal este că ei sunt lacomi, căutând să facă din casa lui Dumnezeu o casă de negoţ.

Creştinismul de azi este amestecat cu aluatul păcatului simoniei. Dacă am putea elimina motivaţia profitului, o mare parte din ceea ce trece drept lucrare creştină ar încremeni pe dată. C. A. Coates ne avertizează:

„Omul este atât de josnic încât îşi face câştig din lucrurile lui Dumnezeu. Punctul final ai josniciei omului constă în faptul că va căuta să obţină câştig personal din lucrurile lui Dumnezeu. Domnul are o judecată deosebită pentru toate acestea. Vedem cât de plin este creştinismul de toate acestea şi trebuie să veghem noi înşine, ca nu cumva aceste elemente să se strecoare şi în viaţa noastră.”

Al treilea motiv pentru care Iuda rosteşte cuvântul Vai este faptul că aceşti învăţători falşi au pierit în răscoala lui Core. Împreună cu Datan şi Abiram, Core s-a răzvrătit împotriva conducerii lui Moise şi Aaron, dorind să se amestece în funcţia preoţească (Numeri 16). Prin această faptă ei L-au nesocotit de fapt pe Domnul. Pentru nesupunerea lor, ei au fost înghiţiţi de vii într-un mare cutremur de pământ. Dumnezeu Şi-a arătat astfel extrema Sa neplăcere faţă de răscoala iniţiată împotriva celor pe care El i-a pus să-I fie reprezentanţi.