7. Rugăciunea rămăşiţei (63:7-64:12)
În continuare, profetul, vorbind în numele rămăşiţei aflate în captivitate, caută să obţină izbăvirea acestor oameni din groaznica loc stare. Mai întâi el recapitulează actele de bunăvoinţă ale lui Dumnezeu faţă de naţiune în trecut. Iehova S-a purtat numai cu bunătate şi îndurare faţă de israeliţi, arătându-Şi faţă de ei marea Sa bunătate. Dumnezeu i-a numit poporul Său. Deşi a ştiut dinainte ce vor face ei, El este prezentat aici în ipostaza de a considera drept un lucru de neconceput ca ei să-L părăsească vreodată şi să se alipească de alţi dumnezei. Aşadar El a devenit Mântuitorul lor. De asemenea a devenit părtaş cu ei la toate încercările prin care au trecut, în special la toată suferinţa pe care au îndurat-o în Egipt. Îngerul (este acelaşi termen ce este tradus şi prin SoF) i-a salvat în dragostea şi îndurarea Sa. El i-a răscumpărat din Egipt şi le-a purtat de grijă în tot timpul peregrinărilor lor prin pustiu. Dar ei au răspuns la dragostea Sa cu răzvrătire, şi astfel El a devenit Adversarul lor.