Rememorarea tuturor îndurărilor manifestate de Dumnezeu faţă de poporul Său îl conduce pe profet să privească înainte, spre momentul când Iuda avea să fie dusă în captivitate în Babilon, drept care profetul se simte îndemnat să mijlocească pentru exilaţi. Se pare că râvna Domnului, tăria şi îndurările Sale îi sunt refuzate rămăşiţei. Isaia pledează însă în favoarea poporului, susţinând că Dumnezeu este în continuare Tatăl lor, chiar dacă Avraam şi Israel ar fi să-i dezmoştenească.