În anul când a murit regele Uzia, (Asta s-a întâmplat prin anul 740 Î.Cr. Moody scrie: „Domnia lui Uzia a fost un fel de eră victoriană în istoria poporului evreu. După ce această eră a fost acoperită ulterior de ruşine şi ocară Isaia L-a văzut pe Regele Etern pe tronul Său"), Isaia a avut o vedenie a Regelui regilor. Aflăm de la Ioan 32:39-41 că Regele pe care L-a văzut el nu a fost altul decât Domnul Isus Cristos. F. C. Jennings comentează pe această temă: Asemenea lui Ioan pe insula Patmos, el devine „în Duhul" şi-L vede pe Adohn (numele lui Dumnezeu ca Domn suprem al tuturor; iar aici, ca la Romani 9:5, „Cristos care este peste toţi, Dumnezeu, binecuvântat în veci") însoţit de tot apanajul splendorii maiestuoase, stând pe Tron, care este, la rându-i, „sus şi înălţat," căci „Tronul Său domneşte peste toţi;" dar pe când El stă pe acest slăvit Tron, poala hainei Sale umple gloriosul templu."