Într-o viziune glorioasă, tânărul Isaia se găseşte dintr-o dată în prezenţa Dumnezeului preasfânt. Solemnitatea acestei prezenţe are ca urmare convingerea cu privire la păcat, ceea ce îl determină pe profet să pronunţe un nou „vai...“; de data aceasta însă, vai-ul este îndreptat împotriva lui însuşi: „vai de mine...“ (v. 5; comp. cu Luca 5.8). Harul lui Dumnezeu poate satisface exigenţele propriei Sale sfinţenii, pentru că, alături de tron, se află altarul. Curăţirea păcătosului este deci posibilă, prin jertfa Domnului Hristos, despre care ne vorbeşte altarul. Este de remarcat cu ce zel se prezintă Isaia, îndată, pentru a-I sluji Celui care i-a înlăturat păcatul. Suntem noi dispuşi să răspundem în acelaşi fel chemării Domnului: „Iată-mă, trimite-mă“?Misiunea pe care o primeşte pentru început tânărul profet este una ciudată: de a spune „acestui popor“ că Dumnezeu le va da un mesaj de neînţeles. Împietrirea la care se face deseori referire (Matei 13.14...) le va fi însă trimisă după ce poporul va respinge cu dispreţ „Cuvântul Sfântului lui Israel“ (5.24); iar Dumnezeu va permite aceasta, pentru ca şi „naţiunile“ să poată avea parte de mântuire (Romani 11.25).Anul morţii împăratului Ozia a fost unul hotărâtor pentru tânărul Isaia. Există şi în viaţa voastră o astfel de dată decisivă? Vă întrebăm despre momentul întâlnirii cu Domnul Isus Hristos...