Adresându-se rămăşiţei credincioase, Isaia mărturiseşte acum păcatul lor de parcă ar fi al său. El recunoaşte nedreptatea lor, absenţa neprihănirii din viaţa lor, orbirea şi starea lor de mortăciune. Ei mârâie nerăbdători şi gem apăsaţi. Nu este pic de dreptate şi nici o izbăvire. Fărădelegile lor s-au înmulţit în ochii lui Dumnezeu, mărturisind împotriva lor. Ei s-au lepădat de Domnul, îndepărtându-se de El. Au vorbit cu cuvintele asupririi, răzvrătirii si falsităţii. Dreptatea este alungată, neprihănirea ţinută la distanţă iar adevărul cade răpus pe stradă. Integralităţii; se refuză intrarea, adevărul nu se găseşte nicăieri iar cel evlavios este atacat.