1. Desfătările adevăratei spiritualităţi

Profetul trebuie să vestească în gura mare nelegiuirea lui Iuda. Se pare că oamenilor le place tare mult să efectueze ritualurile zilnice prescrise, ca şi când ar fi o naţiune ascultătoare. În realitate însă ei Îl acuză pe Dumnezeu că ar fi nepăsător faţă de posturile lor şi actele lor de smerenie, dar Dumnezeu îi acuză că-şi satisfac plăcerile lor, că profită de salariaţii lor, exploatându-i, că se luptă cu pumnii chiar în toiul posturilor lor. Nu acesta este genul de post pe care pune Dumnezeu preţ. Adevăratul post nu ţine de postura fizică pe care o adoptă cineva sau de exprimarea exterioară a unei stări de jale.( Postul fizic poate fi de asemenea un bun instrument pentru disciplina spirituală. Deşi NT nu ne porunceşte să postim, totuşi Domnul nostru a spus: „Când postiţi..." nu „dacă postiţi".)