Domnul Isus a crescut sub privirea încântată a lui Iehova ca o plantă exotică, o mlădiţă fragedă în mijlocul acestei lumi îmbâcsite de păcat. El a fost ca o rădăcină care iese dintr-un pământ uscat. Israel a fost pământul uscat, un sol cât se poate de nepromiţător. Naţiunea Israel n-a fost în suire să vadă nici un pic din frumuseţea Sa, nimic din înfăţişarea Sa care s-o atragă spre El. F. B. Meyer descrie taina umilirii Sale: mlădiţa fragedă; planta ce se opinteşte să străbată scoarţa uscată a pământului; absenţa oricărei înfăţişări naturale plăcute. Această imagine aşteaptă şi îşi primeşte tălmăcirea deplină din Noul Testament, cu istoria părinţilor ţărani ai lui Cristos, cu ieslea în care a fost pus la naştere şi cu toate împrejurările umile, cu ucenicii pe care Şi i-a ales dintre pescari; cu sărăcia care nu L-a părăsit nici o clipă; însă avându-I mereu printre admiratori pe oamenii de rând; iar pe cruce având de-o parte şi de alta hoţi şi răufăcători; iar apoi Biserica Sa alcătuită din oameni umili şi săraci. Toate acestea au constituit o umilire, lăsând să se întrevadă abia cu greu înălţimile din care S-a pogorât.