O altă urmare a lucrării Sale isprăvite este că Iehova va împărţi partea Sa cu cei mari, adică cu sfinţii, a căror unică măreţie constă în legătura lor cu El. Şi va împărţi prada cu cei puternici - adică cu credincioşii, care sunt slabi în ei înşişi, dar tari în Domnul.
Patru sunt motivele menţionate pentru glorioasa Sa izbândă.
(1) Şi-a vărsat sufletul la moarte;
(2) a fost pus în numărul celor fărădelege, adică cei doi tâlhari răstigniţi împreună cu El;
(3) a purtat păcatul multora;
(4) a mijlocit pentru cei vinovaţi.
David Baron face următoarele comentarii pe această temă:
Verbul... iaf’gia' („a mijlocit") constituie un caz de folosire a viitorului perfect sau nehotărât şi exprimă o lucrare începută, dar încă neterminată. Cea mai izbitoare împlinire, observă Delitzsch, a fost rugăciunea Mântuitorului răstignit: „Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac." Dar lucrarea aceasta de mijlocire pe care a început-o pe cruce El o continua şi acum de la dreapta lui Dumnezeu, unde este actualmente aşezat, ca Prinţ şi Salvator, pentru a da pocăinţă Israelului şi iertarea de păcate.
Iată ce spune Moody pe marginea paradoxurilor inerente în acest măreţ capitol: Dispreţuit, şi totuşi acceptat şi adorat. Sărac, dar bogat. Să moară, şi totuşi să trăiască. Rabinii au spus că trebuie să fie să existe o dublură a lui Mesia ca să se poată împlini acest capitol.