La auzul acestor cuvinte, rămăşiţa este îndemnată să-L cheme pe Domnul în ajutor, ca să îi scape de Egipt (Rahab) şi de Faraon (şarpele fiind simbolul său), să sece marea pentru ca răscumpăraţii să poată trece de partea cealaltă. Rememorarea intervenţiei lui Dumnezeu în trecut îi determină să prevadă întoarcerea robilor în Sion. F. C. Jennings descrie acest eveniment în cuvinte de toată frumuseţea:
Capetele lor sunt încununate cu bucuria şi înviorarea pe care în zadar o căutaseră pană atunci, dar de care iată acum au în sfârşit parte, în timp ce furtuna prin care au trecut se risipeşte ca un nor întunecat alungat de vânt, despovărându-i de toate suspinele şi lacrimile lor!