În zadar a răsunat chemarea Domnului; în zadar s-a repetat fără-ncetare: „Ascultaţi-Mă!“ (44.1; 46.3,12; 48.1,12; 49.1). Fie că a fost vocea lui Ioan Botezătorul (40.3), fie a lui Mesia Însuşi, ... „nu a fost nimeni care să răspundă“ (v. 2). Cât de mult L-a îndurerat pe Domnul Isus această indiferenţă, care-i caracterizează deopotrivă şi pe oamenii din zilele noastre! A venit la noi cu o limbă iscusită (v. 4: instruită, capabilă să spună un cuvânt la timpul potrivit), limba dragostei (Ioan 7.46). Nimeni însă nu a dorit s-o înţeleagă, nici s-o asculte: „n-ai auzit ... şi de demult nu ţi s-a deschis urechea“ (48.8). Cu toate acestea, ce exemplu minunat au putut vedea oamenii la El! Fiecare dimineaţă Îl găsea pe acest OM ascultător plecându-Şi urechea la cuvintele Tatălui Său, atent la exprimarea voii Sale pentru ziua respectivă. Iar dacă El simţea această nevoie, cu cât mai mult ar trebui să o simţim noi...!Indiferenţa faţă de Isus s-a transformat apoi în ură. Versetul 6 ne aminteşte despre insultele pe care a trebuit să le sufere, iar v. 5 şi 7 ne arată că, deşi cunoştea tot ce Îl aştepta, n-a dat înapoi, ci Şi-a „făcut faţa ca o cremene“ (v. 5,7; Luca 9.51). Cât despre noi, să ascultăm cu atenţie chemarea din v. 10! Ca unii care suntem copii ai luminii, să nu ne lăsăm orbiţi de scânteirile trecătoare cu care lumea încearcă să se lumineze (v. 11).