Între timp, cetatea Sionului este înfăţişată ca una care crede că Domnul a uitat de ea. Răspunsul lui Iehova este că o mamă s-ar putea, la un moment dat, să uite de copilul pe care-l alăptează, dar El nu va uita niciodată de cetatea Sa. Sionul este săpat în palmele mâinilor Sale iar zidurile ci nu lipsesc nici o clipă din gândul Domnului, în mod instinctiv comparăm referirea la palmele mâinilor lui Iehova cu rănile suferite de Cristos din pricina iubirii cu care ne-a iubit. Un mare poet creştin englez a redat în chip măiestru acest gând:
Numele meu din palmele mâinilor Sale Eternitatea nu-l va şterge;
Pe veci întipărit în inima Sa va rămâne Prin semnele de neşters ale Harului Său.
- Augustus Toplady