În capitolele 49-5 3, Dumnezeu Se ocupă de poporul Său pentru faptul că L-a respins pe Mesia. Aceasta este cartea Robului suferind al lui Iehova.
Robul lui Iehova din capitolul 49 ar putea părea a fi naţiunea Israel în versetele 1-3, dar numai Domnul Isus este cel care corespunde întru totul parametrilor din acest text. În versetul 3 Israelul este menţionat pe nume, dar este vorba de Cristos, adevăratul „Prinţ al lui Dumnezeu," iar nu de naţiunea Israel. În versetele 5 şi 6 se face o distincţie între Rob şi Israel. Restaurările Israelului se contopesc în aceste versete, mai întâi fiind repatrierea sa sub domnia lui Cirus, apoi restaurarea viitoare când Mesia îşi va întemeia împărăţia.
Robul cheamă locuitorii pământului să ia aminte la cuvintele Sale, prin care El relatează despre naşterea Sa, numele ce I s-a dat înainte de a Se fi născut (Matei 1:21), despre mesajul Său incisiv şi plin de autoritate şi despre numirea Sa de către Dumnezeu ca Rob, Prinţ al lui Dumnezeu (Israel) în care Iehova avea să fie proslăvit. În continuare El relevă întristarea pe care a încercat-o sufletul Său datorită respingerii Sale de către Israel (vezi Matei 11:16-24), urmată însă de satisfacţia că Dumnezeu îl va răsplăti (cf. v. 4 cu Matei 11:25,26).
Dumnezeu L-a chemat nu doar pentru a efectua renaşterea Israelului, ci şi pentru a aduce mântuire Neamurilor. Versetul 6b e citat la Fapte 13:47 ca fiind o referire la Cristos.