Babilonul va fi pedepsit pentru patru păcate.

1. Deşi Dumnezeu i-a trasat într-adevăr sarcina de a duce poporul Său în exil, El nu i-a poruncit să fie crud şi nemilos cu acest popor. Acum Babilonul spune: „Fi-voi pe veci stăpână!" Dar Dumnezeu spune: „Nimeni nu te va mai chema stăpâna regatelor."

2. Ea (Babilonul) a fost mândră şi arogantă, presupunând că nimic nu va putea să-i compromită prosperitatea. Dar ea va deveni văduvă şi va fi lipsită de copii într-o singură zi şi nici una din vrăjitoriile ei nu va putea să prevină această calamitate.

3. Ea s-a considerat imună la posibilitatea de a fi depistată şi pedepsită. Dar încrederea ei în forţele proprii şi aroganţa ei îşi vor primi răsplata, dezastrul abătându-se peste ea.

4. Ea s-a încrezut în vrăjitorii şi astrologii ei. Jennings scrie că: „Iehova o sfătuieşte să facă apel la toate aceste puteri, rugându-le să-i vină în ajutor, căci va avea mare nevoie de ele." Pedeapsa lui Dumnezeu va fi ca o deflagraţie, iar nu ca focul plăcut ce răspândeşte căldură dintr-un şemineu. Cei care au făcui comerţ în Babilon îşi vor vedea de drum, neputând s-o ajute.