Foştii duşmani ai Israelului se vor apropia într-o zi de ea (în originalul englez Israel este redat la genul feminin, n.tr.), aducându-i daruri, plătindu-i tribut, recunoscând că Dumnezeul evreilor este adevăratul Dumnezeu şi că nu este altul. Promisiunea aceasta, precum şi toate lucrările săvârşite de Dumnezeu în folosul lor, îi determină pe cei ce alcătuiesc rămăşiţa salvată să-L laude pe Dumnezeu pentru judecăţile şi căile Sale de nepătruns. Cei ce confecţionează dumnezei falşi şi li se închină vor fi făcuţi de ruşine, pe când Israelul, salvat de Domnul, nu va avea niciodată prilejul de a fi ruşinat după a doua venire a lui Mesia.