6. Mângâiere datorită lui Cirus, unsul lui Dumnezeu

Domnul îl numeşte pe Cirus „unsul" Său (în ebraică acelaşi termen ca în cazul lui Mesia) deoarece monarhul persan a fost un prototip al lui Mesia, Care avea să dăruiască izbăvire definitivă poporului Său. Iehova promite să-i dăruiască izbânda asupra naţiunilor, în principal asupra Babilonului; să înlăture toate obstacolele din calea cuceririlor sale şi să-i dea cantităţi uriaşe de bogăţii ascunse în locuri secrete. Adresându-Se în continuare lui Cirus, Domnul Se numeşte pe Sine singurul Dumnezeu adevărat, care îi cheamă pe Cirus pe nume, care îl supranumeşte unsul şi păstorul (44:28) şi care îi înzestrează cu tot ce are nevoie pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunea. Dumnezeu face toate acestea din pricina poporului Său şi pentru ca lumea întreagă să ştie că doar El este Domnul.