Profeţia aceasta cu privire la Cirus este remarcabilă prin faptul că îl pomeneşte pe nume cu circa 150-200 de ani înainte ca acesta să se fi născut. De asemenea este uimitor faptul că Dumnezeu îl numeşte „păstorul Meu."
Din nou Cirus este numit drept cel de care Se va folosi Dumnezeu pentru a-Şi izbăvi poporul din Babilon şi pentru a autoriza rezidirea templului. Iată ce a scris în această privinţă istoricul evreu Josephus:
Iar Cirus a aflat acest lucru (referitor la clădirea Templului) citind cartea pe care o lăsase Isaia, conţinând profeţiile sale făcute cu 210 ani mai devreme. Aceste lucruri Isaia le-a prezis cu 140 de ani înainte de a fi fost distrus Templul. Prin urmare, când Cirus le-a citit şi le-a admirat caracterul divin, a fost cuprins de un impuls şi o emulaţie ca să înfăptuiască ce era scris [acolo].( Engleza are un lexic mult mai bogat decât ebraica. Termenul din ebraică tradus aici prin „evil" (rău) în KJV şi „calamity" (calamitate) în NKJV poate avea ambele sensuri, ba chiar şi alte sensuri ("dezastru," „răutate," etc). Este nefericită alegerea de către traducătorii versiunii engleze KJV din 1611 a unui termen ce înseamnă rău moral (evil). Traducerea termenului ebraic amintit prin calamitate este mult mai adecvată în acest context.)