Pentru a celebra însănătoşirea sa, Ezechia a compus un poem sau un psalm. Acest text constituie partea unică a secţiunii istorice din Isaia, care se regăseşte în textul paralel de la 2Regi. Poetul începe prin a-şi descrie tristeţea care i-a copleşit sufletul la auzul veştii că va muri în floarea vieţii. El nu-L va vedea pe IAH, adică pe Domnul. Cu alte cuvinte, nu va avea parte de bunătatea Domnului, ci viaţa îi va fi luată din mijlocul oamenilor. Viaţa sa, spune poetul, se sfârşeşte aidoma cortului unui păstor ce este strâns. Firul vieţii îi este tăiat ca de un ţesător, care l-ar rupe din ţesătura lui. În continuare el descrie starea de deznădejde, amărăciunea de care este cuprins, rugăciunile fierbinţi pe care le îndreaptă către Dumnezeu şi sentimentul de neajutorare ce-l cuprinde în faţa acestei lovituri din partea Sa.