Desigur, exact aşa s-a întâmplat. Îngerul Domnului a ucis o sută optzeci şi cinci de mii de oameni din armata asiriană în timpul nopţii.
Limba engleză dispune de un poem compus în 1815, care surprinde dramatismul evenimentului. Întrucât mulţi cititori nu au de acces la o bibliotecă cu multe volume, ne permitem să reproducem în întregime acest poem, fără să ne cerem scuze pentru aceasta.
NIMICIREA LUI SENAGHERIB
Pândea ca lupul turma, asirul pe coclaur,
Cu oştile-nmuiate în purpură şi aur,
Cu lănci lucitoare ca stelele pe mare
Când valu-n Galileea e albastru-n înserare.
Ca frunzele pădurii, când vara-i încă verde,
În asfinţit stindardul oştirilor se pierde.
Ca frunzele pădurii, când toamna se abate,
A doua zi zac toate înfrânte, spulberate.
Al Nimicirii înger şi-a-ntins aripa-n vânt
Şi a suflat asupra duşmanului înfrânt,
Şi ochii dintr-o dată încremeniră, reci,
Şi zvâcnetul din inimi a îngheţat pe veci.
Cu nările răsfrânte-nfocatul armăsar
Zăcea, lipsit de suflul galopului sprinţar,
Şi spuma rece-a goanei sta risipită-n iarbă
Ca spulberele apei lovind în stânca oarbă;
Zăcea şi călăreţul cu chipul pal, strivit,
Cu fruntea-nrourată, pieptarul ruginit.
Şi suliţele frânte şi trâmbiţa sta mută,
Stindardele stinghere, în tabăra tăcută.
Şi în Asur vădane jelesc, iar pe altar,
În templul Baal, în ţăndări sar idolii de var
Şi vlaga seminţiei ce-a ocolit-o spada.
Sub ochii Celui Veşnic topită-i ca zăpada.
- Ceorge Gordon, Lordul Byron (J78H-1824) (Traducerea poeziei: Virgil Teodorescu, în volumul Byron: Opere, Editura Univers.)