Emisarii lui Ezechia se tem că lăudăroşenia neruşinată a lui Rabşache şi ameninţările sale, rostite în limba ebraică, ar putea submina moralul bărbaţilor din Iuda, drept care îl roagă să vorbească în aramaică. Dar acesta nu numai că refuză, ci se lansează într-un nou potop de ameninţări şi batjocuri, susţinând că Ezechia i-ar amăgi pe cetăţenii lui Iuda, promiţându-le o falsă securitate. El promite bărbaţilor din Iuda că le va da mâncare din belşug, dacă se vor preda, plus o eventuală strămutare în ţinuturi mănoase. Apoi enumeră o serie de cetăţi cucerite (printre care şi Samaria), ai căror dumnezei nu fuseseră în stare să-i salveze de forţa irezistibilă a asirienilor şi încheie cu o întrebare provocatoare: ce şanse are Ierusalimul având în vedere toate acestea? După care Rabşache trase el singur concluzia arogantă că poporul lui Dumnezeu nu are altă şansă decât să se predea.