După judecata împotriva Babilonului şi a Asiriei urmează cea a naţiunilor vecine lui Israel. Asemenea unor inculpaţi care se perindă în boxa acuzaţilor, aceşti vrăjmaşi dintotdeauna ai poporului evreu vor auzi, unul după altul, solemna profeţie.Filistia, subjugată de Ozia, tatăl lui Ahaz (2 Cronici 26.6), nu avusese deloc răgaz să se bucure de moartea lui Ahaz (v. 28,29), pentru că Ezechia, fiul acestuia, avea să-i lovească şi el pe filisteni (2 Împăraţi 18.8).Moabul este numit „prea arogant“ (16.6). Caracteristica acestui popor era mândria, cu privire la care Domnul declară: „urăsc mândria şi îngâmfarea“; şi tot Domnul mărturiseşte că „mândria merge înaintea pieirii, iar un duh îngâmfat, înaintea căderii“ (Proverbe 8.13; 16.18). Asistăm la ruina Moabului; dezolarea sa este de nedescris. Urletele sale de groază şi de deznădejde umplu cap. 15 şi 16.Versetele 3 şi 4 din cap. 16 ne ajută să înţelegem că cei credincioşi, fugind de persecuţia lui Antihrist (asupra lui Iuda), vor găsi adăpost pe teritoriul Moabului, iar v. 5 ne spune că, după împlinirea acestor judecăţi, va fi Unul care va domni în bunătate, în adevăr, în dreptate şi în nepărtinire. Psalmul 72.1-4 vesteşte vremea fericită când Hristos, adevăratul Solomon, va judeca poporul cu dreptate şi cu nepărtinire.