Domnul, în îndurarea Sa, va restaura Israelul, aducându-l în ţara sa. Naţiunile neevreieşti îşi vor da concursul la această revenire şi vor trăi în pace cu poporul lui Dumnezeu. Cei ce stăpâneau odinioară peste Israel vor fi acum slujitorii săi. Iacob şi casa lui Israel reprezintă evreii din captivitatea babiloneană. Faptul că Domnul îi alege înseamnă că îi izbăveşte din ţara captivităţii şi-i reaşează în propria lor ţară. Acei străini care s-au alipit de casa lui Iacob sunt prozeliţii din Babilon. Oamenii despre care se spune aici că i-au dus la locul lor ar fi cei ce au avut o atitudine favorabilă faţă de revenirea evreilor, respectiv Cirus şi alţii.