Iată aici întreg harul divin strălucind asupra mizerabilului popor (ca, de altfel, asupra oricărui păcătos care se recunoaşte pierdut). Ieri l-am lăsat acoperit de plăgi şi de răni deschise, asemeni omului din parabolă căzut în mâinile tâlharilor (Luca 10.30). Astăzi, Domnul invită poporul să-şi apere cauza în instanţă în faţa Lui. Să şi-o apere?! La ce bun? Ce-ar putea spune în apărarea sa? Vinovatul are gura închisă, nu poate vorbi; însă, în loc să-şi audă condamnarea, el poate auzi, pronunţată de Însuşi Judecătorul Său, promisiunea fără seamăn din v. 18. Este făgăduinţa care a adus pace în inimi fără număr: „Dacă vor fi păcatele voastre cum este cârmâzul, se vor face albe ca zăpada...“ Curăţirea aceasta se poate face numai prin sângele lui Isus Hristos (1 Ioan 1.7)! Dar peste toţi cei care refuză graţierea oferită se va abate pedeapsa executorie.Versetul 21 şi următoarele descriu ce a devenit Ierusalimul, „cetatea credincioasă“: un bârlog de ucigaşi. Domnul va trebui să-l cureţe. Dar aceasta nu se va face, din nefericire, prin sângele răscumpărător, pentru că Ierusalimul nu l-a dorit, ci prin judecata care se va abate asupra călcătorilor de lege, după toată îndelunga-răbdare de care Dumnezeu a dat dovadă faţă de un popor răzvrătit.