Asemenea valurilor care se rostogolesc şi se sparg cu zgomot unul după altul, asupra lui Iov se năpustesc şapte încercări succesive. Vrăjmaşul (a cărui mânie este întotdeauna aprinsă când vede dragostea lui Dumnezeu pentru ai Săi), l-a lovit pe patriarh în cinci rânduri: de trei ori asupra bunurilor sale, a patra oară asupra copiilor săi, apoi asupra sănătăţii sale. A şasea lovitură, mult mai mârşavă, a venit din partea soţiei sale, însă omul lui Dumnezeu a rămas neclintit. Apoi vine cea din urmă din aceste şapte necazuri (5.19), dintr-o direcţie din care nu se aşteptase deloc: Trei prieteni se înţeleseseră să-i facă lui Iov o vizită de compătimire. Şi ceea ce n-au reuşit să producă atacurile furibunde ale lui Satan va împlini intervenţia acestor consolatori. Remarcăm cât de dificil este de făcut o vizită utilă cuiva care trece prin încercări şi cât de importantă este pregătirea ei în rugăciune. Aceşti oameni stau acolo, tăcuţi, privindu-l în dezolarea sa pe cel pe care-l cunoscuseră şi-l respectaseră în prosperitatea sa. Dar prezentarea în faţa celorlalţi a nimicniciei sale, faptul de a fi compătimit, erau lucruri pe care Iov nu le putea suporta. Amărăciunea înăbuşită atâta vreme se revarsă în sfârşit. Cu cuvinte sfâşietoare, Iov îşi „blestemă ziua“; ar fi vrut să nu se fi născut. Îşi doreşte moartea. Dar, în înţelepciunea şi în dragostea Sa, Dumnezeu nu-i permisese lui Satan să meargă până într-acolo.