Acum se deschide o nouă temă a dezbaterilor şi fiecare interlocutor îşi reia cuvântul în aceeaşi ordine ca prima dată. Lovitură după lovitură, cei trei însoţitori îşi înfig acuzaţiile în conştiinţa lui Iov, cum se înfige un cui: eşti un ipocrit, eşti un om şiret; dacă n-ai fi vinovat, nu te-ai apăra cu atâtea cuvinte (v. 5,6); iar proverbul, «Cine se scuză se acuză», pare să le susţină vorbele.Cei trei moralişti, «prietenii» lui Iov, dispun fiecare de metode şi de argumente proprii. Elifaz se bazează pe experienţa omenească: ce ştia (v. 9), ce văzuse (v. 17); Bildad apelează la vechile tradiţii (expl. cap. 8.8); cât despre Ţofar, după cum am observat, argumentele lui sunt dirijate de un legalism intransigent. Niciuna însă dintre aceste trei direcţii nu se întemeia pe ceea ce spusese Dumnezeu. Neavând o bază sigură, să nu ne mirăm că cei trei greşesc, „necunoscând Scripturile...“ (Matei 22.29).Cuvântul lui Dumnezeu este singura sursă în care ne putem încrede, atât pentru noi înşine, cât şi pentru a-i ajuta pe aceia care sunt aşezaţi în calea noastră. Un tânăr, chiar copil fiind, care cunoaşte Cuvântul, are mai multă înţelepciune decât un om în vârstă, cu păr alb (v. 10), a cărui înţelepciune nu se bazează decât pe propria-i experienţă (Psalmul 119.99,100).