În faţa cetăţii Ai, poporul se considerase destul de tare. În prezenţa gabaoniţilor se crede destul de înţelept. Nu a simţit nevoia să-L consulte pe Domnul (v. 14). Câtă confuzie când, prea târziu, adevărul este descoperit! De atunci încolo va trebui să-i suporte pe aceşti canaaniţi, iar noi îi vom regăsi mai târziu legaţi într-un mod supărător de istoria lui Israel (2 Samuel 21). Gabaoniţii explică pentru ce au acţionat aşa. Poate că ne-am putea pune întrebarea ce altceva ar mai fi putut face ei decât să se lase nimiciţi de israeliţi. Ei bine, exemplul Rahavei dovedeşte că mai aveau timp să vină să se pună prin credinţă şi mărturisindu-şi caracterul de vrăjmaşi, sub protecţia Dumnezeului lui Israel, de a Cărui faimă auziseră! (v. 9 sf). Oamenii din această lume se aseamănă însă acestor gabaoniţi. Speră să se sustragă de la judecată legându-şi în exterior soarta de cea a poporului lui Dumnezeu. Vor să scape de mânia care vine, obţinând o asigurare împotriva morţii care-i îngrozeşte, fără însă a-şi mărturisi starea, fără a se pune sub beneficiul adevăratului har al lui Dumnezeu. Astfel, spre deosebire de Rahav, care devine soţia lui Salmon, căpetenie a lui Iuda (Matei 1.5), gabaoniţii rămân în sclavie: tăietori de lemne şi cărători de apă.