Cetatea Ai este cucerită, apoi arsă, locuitorii ei sunt măcelăriţi, împăratul ei este spânzurat, numai vitele sunt păstrate pentru popor, „după cuvântul Domnului pe care-l poruncise lui Iosua“ (v. 27). După ce au plătit din greu preţul pentru voia lor proprie, Iosua şi Israel se conformează de această dată instrucţiunilor divine până în cele mai mici detalii. Deuteronom 21.22, 23 interzicea lăsarea corpului unui om spânzurat pe lemn peste noapte, iar Iosua ţine cont de aceasta (v. 29), ceea ce dovedeşte că deja considera ţara ca fiind a lor. Să nu precupeţim nici noi nici un efort pentru a ne comporta potrivit Scripturii! Câtă putere ar avea mărturia noastră dacă am putea răspunde la orice întrebare cu privire la purtarea noastră, la conduita noastră: Domnul cere aceasta, îmi cere mie, prin Cuvântul Său. Să-L privim pe Domnul Isus pe cruce. În ultima clipă a vieţii Sale ca Om ascultător, „ca să se împlinească Scriptura, El mai spune: „Mi-e sete“ (Ioan 19.28).Scena care urmează (v. 30 la 35) răspunde şi ea instrucţiunilor din Deuteronom (cap.11.29; 27.1 ...). Bărbaţi, femei, copii, tot poporul este adunat, inclusiv străinii (probabil şi Rahav se afla printre ei) în locul hotărât pentru a asculta legea. Şi în mijlocul acestei adunări era chivotul sfânt, simbol al Domnului Hristos. Adorarea şi bucuria sunt exprimate prin arderile-de-tot şi prin jertfele aduse.