Pentru judecată, ca şi pentru luptă, Iosua se scoală dis-de-dimineaţă. Problema trebuie rezolvată fără întârziere. Când Dumnezeu a luminat conştiinţa noastră, nu trebuie să lăsăm să treneze lucrurile. Prin tragere la sorţi, plasa se strânge în jurul nenorocitului vinovat. În sfârşit, degetul lui Dumnezeu se îndreaptă asupra lui. „A fost ales Acan“ (v. 18). Ce poate fi mai groaznic decât să fii demascat astfel de Dumnezeu Însuşi? La ultima cină cu ucenicii, Isus l-a desemnat pe trădător dându-i lui Iuda bucăţica pe care o înmuiase (Ioan 13.26).„Fiul meu − îi spune Iosua − dă glorie DOMNULUI“. Gloria lui Dumnezeu pretinde întotdeauna adevărul întreg. Atunci Acan îşi deapănă trista relatare. Este aceea a tuturor poftelor, precum cea al cărei angrenaj fatal ni-l expune Iacov (Iacov 1.14, 15): întâi ochii, apoi inima, iar în final mâinile care apucă şi ascund. „Am păcătuit ...“ − recunoaşte Acan − am văzut acest şi acest obiect ... „le-am poftit şi le-am luat; şi iată ...“ Frumoasa manta de Şinear (Babilon), argintul, aurul erau bine ascunse în cortul unde numai Dumnezeu le văzuse.Dar să nu uităm concluzia: „păcatul, odată împlinit, aduce moarte“ (Iacov 1.15). Tristă datorie: cel rău trebuia îndepărtat din mijlocul adunării lui Israel! (compară cu 1 Corinteni 5.13).