La îndemnul lui Iosua, potrivit cu exemplul pe care el îl dă în mod personal, Israel răspunde printr-o promptă declaraţie de credinţă. Se angajează să slujească DOMNULUI. Dar numai bunele intenţii nu sunt suficiente. Şi v. 16 arată orbirea lor, pentru că dumnezeii străini sunt încă acolo (v. 23), de vreme ce Iosua este obligat să le spună până într-atât că în felul acesta se găsesc: „nu veţi putea sluji DOMNULUI“ (v. 19). „Nici un rob nu poate sluji la doi stăpâni“, confirmă Domnul (Luca 16.13).Bunele intenţii ale lui Israel vor rezista cât timp vor fi conducători evlavioşi: Iosua, Eleazar, Fineas, ... (compară cu 2 Cronici 24.2). Este ocazia să ne întrebăm încă o dată: Suntem noi alipiţi de Hristos Domnul printr-o credinţă vie şi personală? Sau ne mulţumim cu atât, la a urma chemarea şi exemplul celor care ne-au învăţat? În acest caz, ce vom face când ei ne vor părăsi?Iosua îşi încheie alergarea. Conducător credincios, el a umblat în deşert umblarea credinţei. A luptat apoi lupta credinţei. Am recunoscut în el câteva trăsături ale marelui Conducător, ale Învingătorului lumii, ale Căpeteniei şi Desăvârşitorului credinţei. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne înveţe, în umblare ca şi în luptă, să privim ţintă la Isus (Evrei 12.2).